Gimnastii nostri au obtinut rezultate foarte bune in concursul de calificari al Campionatului Monndial de Gimnastica Artistica care se desfasoara in aceasta perioada la Londra.
Astfel, debutanta Ana Porgras a reusit sa se califice in patru finale mondiale: la individual compus, cu al doilea punctaj (57.300 pc.), la barna, cu prima nota (14,850), la sol, cu al treilea punctaj (14,175) si la paralele, unde a obtinut a saptea nota din calificari (14,575).
Ana Maria Tamirjan s-a calificat, la randul sau, in finala de la individual compus cu a treisprezecea nota din concurs, cu un total de 54.250 puncte.
In concursul masculin, avem trei gimnasti calificati in finalele pe aparate. Marian Dragulescu a obtinut al doilea punctaj la sărituri (16.36) si la sol (15.72), aparate la care are sanse la titlul mondial.
Vicecampionul european la sarituri, Flavius Koczi, s-a calificat în finala acestui aparat cu al treilea punctaj (16.337), urcand si în finala de la cal cu manere de pe locul 4, cu nota 15.625. Se anunta astfel un frumos duel intre cei doi gimnasti romani, pentru medaliile mondiale de la sarituri.
Un alt gimnast roman care ne va reprezenta in finalele pe aparate este finalistul olimpic la inele, Robert Stănescu, care si-a asigurat prezenta în finala aparatului preferat, cu a sasea nota a calificarilor, 15.450.
Vad in Ana Porgras o mare campioana, un talent innascut si un copil muncitor si disciplinat. Sper ca sanatatea sa o ajute sa obtina rezultatele pe care si le doreste in viitor. Imi aminteste foarte mult de Svetlana Horkina si, cu putina inspiratie din partea coregrafului, cred ca va arata la fel de frumos si gratios pe covorul de la sol ca legendara sportiva din Rusia.
Ana Maria Tamarjan, cea mai experimentata gimnasta din lotul care a mers la Londra, trebuie sa-si invinga emotiile si teama si sa evolueze cat poate de bine pentru ca acesta este concursul la care se culeg laurii pentru miile de ore de antrenament si sacrificii.
Marian Dragulescu este numit de presa londoneza "legenda care s-a intors". Un campion care mai are multe de aratat, un tanar ambitios si extrem de talentat care sper sa obtina cat mai multe rezultate pozitive in viitor, atat cat va mai dori sa faca parte din aceasta minunata lume a sportului de performanta.
De asemenea, Flavius, un sportiv desavarsit de la care asteptam chiar o medalie la aceasta editie a Campionatului Mondial si Robert Stanescu, care poate face o figura frumoasa la inele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu