Se afișează postările cu eticheta papagali. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta papagali. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Hyacinth Macaw, minunea albastra

"Hyacinth Macaw" sau "Papagalul zambila", este cel mai mare si mai impresionant papagal din lume, ajungand pana la lungimea de un metru si greutatea de 1600 g. Penajul magnific al acestor papagali este predominant albastru profund, de cobalt. In lumina naturala, capul pare a avea o nuanta mai deschisa de albastru si are o calitate aproape irizata. Coada lunga si conica, precum si penajul de pe fetele interne ale aripilor sunt de culoare neagra, lucioasa, iar ochii sunt maron, cu inele galben intens.
Frumusetea si temperamentul remarcabil al acestor pasari atrag aprecierea tuturor iubitorilor de animale dar si de frumos.
Aria de raspandire a acestui papagal include Brazilia, partea estica a Boliviei si nord-estul extrem al Paraguayului. Din pacate, populatia este in continua scadere datorita braconajului, precum si dezvoltarii habitatului uman, care a distrus arborii in care acestia isi faceau cuiburi. Estimarile recente arata ca numarul exemplarelor din salbaticie variaza intre 2500 si 5000.
Nimeni nu-si doreste disparitia acestei minuni albastre din natura asa ca mai multe proiecte de cercetare sunt realizate de ornitologi, atat profesionisti cat si amatori, ajutand la perpetuarea speciei.





luni, 31 august 2009

Parfum de toamna

Vremea de astazi ne aminteste ca toamna va incerca in curand sa ia locul anotimpului estival si ca, o data cu venirea ei, mii de culori feerice vor picta imprejurimile.
Astazi am facut cateva fotografii cu flori de toamna, in care s-a infiltrat si scumpetea mea, Blanco :D.









joi, 12 martie 2009

Cei patru magnifici

Patru nazdravani care imi fac viata mai frumoasa, luminandu-mi fiecare clipa petrecuta cu ei. In ordinea numerelor de pe tricou (in acest caz, data achizitiei) ei sunt: Blanco, Kali, Ricky si Micky.

Cuplul "Blanco"&"Kali" :D

Sunt ubirile mele de 3 anisori, alaturi de care am amintiri dintre cele mai frumoase si memorabile.

Blanco este vedeta grupului, el participand de curand la un concurs de frumusete pentru animalute. Blanco sau "Fulgulet", "Ghiocel", "Bulgaras", "Pufulete", este un rasfatat, alintat si altele de genul. Cu o personalitate bine conturata, el isi succede momentele de imbufnare, nemultumire cu cele de dragalasenie si pretuire. Ii place sa pape si sa doarma mult, fiind extrem de nemultumit atunci cand nu-si poate aplica planul.

Kali sau "Zapacila", "Zuzi", "Pupiloi", este traznita grupului. Extrem de curioasa, inteligenta si inventiva, rar o vezi facand ceva normal. Inventeaza de fiecare data ceva nou si haios. Este o scumpete de neegalat cu glas puternic si insistent. :D Este cea care ne face programul tuturor, fiind prima care da tonul dimineata.

Cuplul "Ricky"-"Micky"

Sunt doua nimfe pe care le-am adoptat in toamna trecuta. Un cuplu frumos, care se completeaza perfect.

Ricky sau "Ciumpi", "Panaramescu", "Bujori in obrajiori" este o mare figura. Cel mai neascultator pui din lume. Pana nu termina ce si-a propus sa "interpreteze" nu se lasa. Il enerveaza la culme alarmele de orice fel contestand vehement si taaare cand il deranjeaza vreuna. Altfel, el este un mare "muzician", avand un repertoriu vast de triluri si scamatorii. El este dornic de cea mai mare atentie si este cel mai fericit cand este laudat. Este cel "imbracat" in haina gri.

Micky sau "Bella", "Galbioara", "Frumoasele" este cea mai cuminte din grup. Ii place sa fie lasata in pace, nu este prea sociabila, canta mai rar dar il pune la respect pe "Ricki", aratandu-i cine este seful in colivie. Cea mai fericita este atunci cand mananca. Are un aer pretentios, pretios, de mare doamna iar eu o tratez ca atare.

Cei patru "magnifici" sunt blanzi, nu ciupeste niciunul, dornici de mult rasfat, pe care stiu sigur ca-l primesc, se inteleg bine intre ei si sunt cei care te fac sa uiti de orice nemultumire cotidiana. Si mai bine este atunci cand decibelii din camera sunt in limita suportabilitatii.