duminică, 6 septembrie 2009

Cele mai frumoase imnuri nationale

Iată topul celor mai frumoase imnuri naţionale, în opinia mea. Acesta este realizat doar din punct de vedere melodic, neavând legături cu simpatiile sau antipatiile pe care le am pentru unele ţări.:D

1. La Marseillaise

Mereu mi-a plăcut "La Marseillaise". Este superbă, mai ales când o auzi din pieptul a zeci de mii de oameni pe stadioane, care chiar ştiu versurile.
Marseillaise a fost compusă (text iniţial şi muzică) de Rouget de Lisle, la Strasbourg, în noaptea de 25/26 aprilie 1792, după declararea războiului cu Austria. Titlul iniţial a fost "Chant de guerre pour l'armée du Rhin" (tr. Cântecul de război al armatei de pe Rin).
La 30 iulie 1792, melodia a fost cântată de soldaţii republicani din Marsilia la intrarea lor în Paris, de acolo venindu-i numele Marseillaise.
La 14 iulie 1795, în mod oficial, La Marseillaise a devenit imnul naţional al Franţei.
În timpul Primului Imperiu şi al Restauraţiei, La Marseillaise a fost interzisă, fiind introdusă din nou ca imn naţional al celei de-A Treia Republică, după Revoluţia din 1830.
In anul 1944, Ministrul Educaţiei francez a recomandat cântarea imnului în şcoli, lucru care astăzi nu mai este practicat. Constituţiile celei de-A Patra Republică (1946) şi a celei de-A Cincea Republică (1958) au păstrat La Marseillaise ca şi imn naţional (articolul 2 al Constituţiei Franceze din 1958).
La 24 ianuarie 2003, în cadrul unei legi a "siguranţei interne", un amendament a introdus delictul de "ultraj la drapelul tricolor şi la imnul naţional, La Marseillaise".



2.Fratelli d'Italia

Din ţara marilor tenori şi a muzicii clasice nu putea reieşi decât un imn naţional aprig şi extrem de melodios.
"Il Canto degli Italiani" sau "Fratelli d'Italia", "Inno di Mameli" este imnul naţional al Italiei din anul 1946, când aceasta a devenit republică. Versurile au fost scrise de către studentul patriot de 20 de ani, Goffredo Mameli, în toamna anului 1847, în Genoa, într-nun climat de lupte populare pentru unificarea şi independenţa Italiei, care prefigurau războiul împotriva Austriei.



3. Hino Nacional Brasileiro

"Hino Nacional Brasileiro", imnul naţional al Braziliei a fost compus de Francisco Manuel da Silva, în 1822 iar versurile finale au fost alese în anul 1922, inspirate din poemul lui Joaquim Osario Duque Estrada, din anul 1909. Ca şi stil, muzica seamănă cu cea aparţinând romanticului timpuriu italian, de exemplu, muzica lui Gioachino Rossini.



4. Гимн России

Actualul imn national al Rusiei este o adaptare a celui al Uniunii Sovietice din 1944, muzica fiind compusă de Alexander Alexandrov. Versurile au fost revizuite pentru imnul Federaţiei Ruse de Serghei Mihalkov. Revizuirea înlătură orice menţionare a ideilor lui Vladimir Lenin şi a Uniunii Sovietice indestructibile, concentrându-se pe o ţară care este vastă şi bogată în resurse care vor fi încredinţate generaţiilor viitoare. Imnul a fost adoptat la sfârşitul anului 2000 de către Preşedintele Vladimir Putin inlocuind Cantecul Patriotic, care a fost imnul oficial din 1990.



5. The Star-Spangled Banner

The Star-Spangled Banner este imnul naţional al Statelor Unite ale Americii. Versurile au fost scrise în 1814 de Francis Scott Key, un poet amator sub forma unei poezii numite "Defense of Fort McHenry" şi a fost pus pe melodia unui cântec foarte popular britanic numit "The Anacreontic Song". A fost recunoscut oficial de Marina Americană în 1889, de Preşedinte în (1916), şi printr-un act oficial de către Congress la 3 martie 1931.

9 comentarii:

Anonim spunea...

Flavia, cred ca ai uitat sa mentionezi imnul Romaniei, mai important pentru noi decat imnul SUA, al Frantei. Sau poate si tu faci parte din categoria persoanelor care nu vede nimic bun in tot ceea ce este asociat Romaniei. Pacat...

Flavia spunea...

In niciun caz nu fac parte din acea categorie, din contra.
In ceea ce priveste postarea, am specificat ca sunt preferintele mele din punct de vedere melodic, nu altfel. In top sunt tari care nu imi plac, dar asta nu are legatura cu subiectul.

Flavia spunea...

Recunosc insa ca imnul de pe locul 5 nu-mi place in mod deosebit dar l-am amintit tocmai pentru a atrage atentia asupra lipsei de originalitate, specifica de altfel tarii careia ii apartine.

Marius102 spunea...

Consider ca imnul Argentinei e unul dintre cele mai frumoase, daca nu cel mai frumos din lume.
De asemenea, imnul fostei R.D.G.

Anonim spunea...

Consider ca Imnul Romaniei este cel mai frumos(intonat de fanfara militara si corul ostasesc)

Unknown spunea...

Nu trebuie trecut cu vederea superbul imn al Olandei, cel mai vechi imn national din lume, compus in 1574. Regal si crestin, despre curaj si loialitate. Povestea lui Wilhelm de Orania. "My shield and reliance are You, oh God my Lord... Grant that I may remain brave, your servant forever". https://www.youtube.com/watch?v=gwBrR_G70RE&feature=youtube_gdata_player

Flavia spunea...

Multumesc pentru sugestie. Intr-adevar, un imn memorabil.

Anonim spunea...

Deutschland, Deutschland uber alles! Is the best anthem of the world! :)

Unknown spunea...

"Trei culori" în variantă originală -Ciprian Porumbescu ar fi cel mai frumos imn național din lume.