sâmbătă, 1 august 2009

Romania, cea de-a saptea minune a lumii

O alta dovada de daruire, munca si ambitie. Desi exista un singur bazin olimpic in Romania, la Oradea si un altul de antrenament in Bucuresti, la Floreasca, echipa nationala de polo a Romaniei a reusit un rezultat exceptional la Campionatul Mondial de Natatie, care se desfasoara in aceasta perioada la Roma.
Echipa antrenata de Istvan Kovacs a reusit sa termine aceste campionate pe un onorant loc 7, dupa un traseu mai mult decat dificil care le-a adus in fata adversari puternici ca Ungaria, campioana olimpica, Italia, tara gazda, SUA, Australia, Croatia, campioana mondiala sau Canada, echipa care a stopat drumul poloistilor romani spre Olimpiada de la Beijing.
Cu o lipsa acuta a conditiilor de antrenament si fara prea mare recompensa materiala, tricolorii reusesc totusi rezultate extraordinare datorita ambitiei, daruirii si muncii asidue pe care o depun.
Multe felicitari si succes in continuare!

Niciun comentariu: