Daca doriti sa urmariti un spectacol desavarsit sustinut de natura, atunci luati-va persoanele dragi si parasiti zonele poluate in aceasta noapte. Mergeti intr-un loc linistit, curat, de unde sa priviti cerul.
In aceasta perioada a anului, Pamantul se afla in curentul meteoric al Perseidelor. Acest eveniment determina aparitia cu o frecventa din ce in ce mai mare a „stelelor cazatoare”, care va atinge faza maxima in aceasta noapte, cand se asteapta sa fie vazuti pana la 80-100 de meteori pe ora, in conditiile unui cer senin si zona nepoluata cu noxe sau lumina oraselor. Cei ce observa insa din orase, vor putea vedea intre 10 si 20 de meteori pe ora.
Maximul curentului de meteori Perseide in 2009 are loc in aceasta seara, la ora 20.23, ora Romaniei. Pentru ca maximul se va produce la lasarea serii acesta nu va putea fi vazut din Romania. Noaptea va permite insa observarea ramurii descente a maximului. Din nefericire, in 2009, cel mai mare "inamic" al Perseidelor este Luna. Aceasta se va afla in noaptea maximului aproape de faza de Ultimul Patrar rasarind in jurul orei 23. Luna va fi prezenta intreaga noapte pe cer dar acest lucru nu va impiedica aparitia multor meteori Perseide.
Chiar daca momentul maximului nu se poate observa din Romania iar Luna va "sterge" de pe cer meteorii mai putin stralucitori, astronomii si iubitorii cerului sunt incurajati sa iasa la observatii in noaptea de 12/13 august. Cu siguranta ca prin lumina puternica a Lunii vor razbate suficienti meteori superbi.
Curentul de meteori Perseide este unul din cei mai cunoscuti curenti de meteori care pot fi observati pe parcursul unui an calendaristic atat de astronomi cat si de oamenii de rand.
In 2009 activitatea Perseidelor a inceput pe 17 iulie si se va incheia pe 24 august.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu