miercuri, 25 februarie 2009

Acvariul din Tulcea, unul dintre cele mai mari din Europa

Intr-o stire de cateva secunde (asa cum se obisnuieste cand este vorba de astfel de subiecte plictisitoare pentru tembeviziunile noastre) am vazut ceva despre un subiect interesant. Anume, inaugurarea unuia dintre cele mai mari acvarii din Europa, la Tulcea, unde pot fi văzute specii reprezentative pentru fauna deltaică şi marină, dar şi peşti exotici (rechini, pesti clovni, chinezesti, corali, stele de mare s.a.)
Turistii vor trai momente unice trecand printr-o serie de tuneluri, fiind inconjurati de bazine pline cu vietati incantatoare. Acvariul face parte din Centrul Eco-turistic "Delta Dunarii", nou infiintat, care se doreste un punct de revigorare a turismului in Delta Dunarii.
Din pacate insa, romanul nu prea stie sa faca turism. Potentialul este extraordinar dar infrastructura si lipsa de educatie conduc la un nivel destul de scazut al turismului national. Delta Dunarii este un teritoriu feeric, aproape rupt de realitate si trebuie sa ramana asa. Acolo nu au ce cauta indivizii dornici doar de distractie, vanatoare si distrugeri. Daca dorim ca generatiile urmatoare sa se bucure si ele de acest paradis terestru, atunci ar trebui sa ne gandim bine inainte de a face, sub orice forma, turism in delta.
Daca nu suntem capabili sa respectam vietatile si atmosfera de acolo, mai bine ne retragem. Delta Dunarii nu trebuie sa devina o a doua Vama Veche, ci trebuie sa ramana in continuare a treia zona in lume in ceea ce priveste diversitatea, interesul stiintific, dupa Marea Bariera de Corali si Insula Galapagos.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Pe tine te bate gandul sa dai o fuga pana acolo :)