Aseară s-au încheiat Jocurile Mondiale Ecvestre, găzduite în acest an de oraşul american Kentucky. Mărturisesc că este prima oară când am vizionat o întreagă competiţie care înglobează toate disciplinile ecvestre, fapt datorat în mare măsură celor de la Eurosport, care au alocat un spaţiu amplu în grila lor de programe, acestei competiţii.
Publicul român trebuia conectat la un asemenea eveniment, avem nevoie de îndrumare către discipline sportive care la noi nu sunt populare dar care merită toată atenţia de care dispune orice iubitor al sportului.
Au fost două săptămâni magice, cu evoluţii spectaculoase, de neuitat care ne-au introdus într-o lume care pentru noi, românii, pare desprinsă dintr-o altă galaxie.
Am putut vedea la ce nivel se poate lucra în alte ţări, în acest minunat sport. Ar trebui să audă cei care sunt în măsură să ia decizii că echitaţia este un sport care angrenează extrem de multe domenii, oferind zeci şi chiar sute de mii de locuri de muncă, dezvoltând economia şi turismul unei ţări.
În România, această disciplină sportivă, cu o oarecare tradiţie în trecut, pare acum conectată la aparate şi abia mai este ţinută în viaţă, de cei pasionaţi. Ar trebui să se revigoreze acest sport al regilor şi la noi iar acest lucru nu se poate realiza decât cu sprijin real, palpabil, nu doar cu vorbele deşarte ale celor care au putere de decizie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu