Mai puţin de o lună ne desparte de startul Campionatului Mondial de Gimnastică, găzduit în acest an de Rotterdam. Ultima mare verificare a gimnastilor va avea loc în acest week-end, la Reşiţa, în cadrul Campionatelor Naţionale de Gimnastică.
Vor fi prezenţi gimnastii care sunt în vederea selecţionerilor, pentru formarea echipelor care vor reprezenta România la finala mondială. Marea absenţă a acestor naţionale va fi însă Marian Drăgulescu, care a declarat forfait cu o zi înaintea începerii competiţie, urmare a unei uşoare accidentări la picior. Marian a hotărât, împreună cu staff-ul tehnic, că este mai bine să nu forţeze şi să se menajeze în vederea pregătirii pentru Campionatul Mondial.
În ceea ce priveşte echipa feminină de gimnastică, toate fetele sunt sănătoase şi pregătite pentru marea confruntare care va avea loc peste o lună. Acestea au venit la Reşiţa pentru o ultima verificare înaintea mondialelor, însoţite de antrenorii Bellu şi Bitang, care participă la prima competiţie oficială din ultimii cinci ani.
Campionatul naţional va debuta în această după-amiază cu concursul masculin pe echipe şi individual, de la ora 16:00 (TVR 2). Sâmbătă va avea loc concursul feminin pe echipe şi individual (TVR 2, de la ora 14:00) iar duminică finala pe aparate (TVR 2, de la ora 16:00).
Le doresc multă sănătate, putere de muncă şi succes tuturor celor care ne reprezintă atât de frumos ţara!
Iată noul sol al campioanei olimpice, Sandra Izbasa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu