luni, 6 august 2012

Sandra Izbașa, campioană olimpică la sărituri

 Felicitări superbă Sandra!
Îți mulțumim pentru acest rezultat adus României grație talentului, perseverenței și ambiției tale.





vineri, 27 iulie 2012

Începe spectacolul, Jocurile Olimpice, Londra 2012


 Atenția întregului mapamond va fi focalizată în această seară pe stadionul olimpic din Londra, unde va avea loc festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de vara, ediția 2012.   
 Este evenimentul sportiv care, o data la patru ani, acaparează atenția întregii lumi fiind deschis de cu un spectacol grandios realizat de organizatori și continuat cu evoluții sclipitoare ale celor mai buni sportivi ai lumii. Jocurile Olimpice reprezintă încununarea, apogeul carierei oricărui sportiv.


La ediția a XXX-a a Jocurilor Olimpice vor fi prezenți 10.490 de sportivi care se vor întrece în 26 de discipline olimpice, la 302 probe.  
 După ce a parcurs 12.875 de kilometri, torță olimpică a sosit la Londra, unde va rămâne până la sfârșitul acestei ediții a J.O. 


Programul sportivilor români din acest week-end la Jocurile Olimpice:

 Sâmbătă, 28 iulie:

 Ora 11.00 - Tenis de masă (ExCeL - North Arena 1) - întrecerile de simplu (feminin + masculin), preliminarii + turul 1(ora 16.40): Daniela Dodean, Elisabeta Samara şi Andrei Crişan

 Ora 11.30 - Canotaj (Eton Dorney) - calificări dublu rame: Nicoleta Albu, Georgeta Andrunache
 Judo (ExCeL - North Arena 2) - competiţia feminină, calificări - semifinale (ora 16.00) - finala (ora 18.00): Alina Dumitru (48 kg)

 Ora 12.00 - Ciclism (London -The Mall) - Şosea: mass-start - finala: Andrei Nechita

 Ora 12.30 - Tenis (Wimbledon) - simplu feminin şi dublu masculin - turul 1: Irina Camelia Begu, Sorana Cîrstea, Simona Halep (simplu); Horia Tecău/Adrian Ungur (dublu).

 Ora 14.15 - Înot (Olympic Park - Aquatics Centre) – 100 metri bras masculin, calificări + semifinala (ora 22.28 ): Dragoş Agache.

 Ora 17.00 - Box (ExCeL – South Arena 2) - masculin 75 kg - turul 1: Bogdan Juratoni.

 Ora 22.00 - Gimnastică (North Greenwich Arena – O2) - calificări echipe masculin: Flavius Koczi, Ovidiu Buidoso, Marius Berbecar, Cristian Bataga şi Vlad Cotuna - concurează patru, punctează trei.


 Duminică, 29 iulie

 Ora 11.00 - Tenis de masă (ExCeL - North Arena 1) - simplu feminin – turul 2 + turul 3 (ora 20.00): Daniela Dodean, Elisabeta Samara
Tir sportiv (The Royal Artillery Barracks): skeet - (feminin), calificări - finala (ora 16.00): Lucia Liliana Mihalache

 Ora 11.30 -Judo (ExCeL - North Arena 2) - calificări - semifinale (ora 16.00) - finala (ora 18.00): Andreea Chiţu (52 kg), Dan Gheorghe Fâşie (66 kg)

 Ora 12.30 -Scrimă (ExCeL - South Arena 1) - sabie individual (masculin), calificari - semifinale (ora 20.00) – finala (ora 21.10): Tiberiu Dolniceanu, Rareş Dumitrescu, Gelu Zalomir

 Ora 13.00 (sau ora 15.00 conform tabloului) -Tenis de masă (ExCeL - North Arena 1) - simplu masculin - turul 2: Andrei Crişan

 Ora 13.30 -Canotaj (Eton Dorney) - calificări 8+1(feminin): Cristina Grigoras, Eniko Mironcic, Camelia Lupaşcu, Roxana Cogianu, Adelina Cojocariu, Ioana Rotaru, Talida Gidoiu, Irina Dorneanu, Viorica Susanu (componenţa echipajului poate suferi modificări)

 Ora 14.10 -Înot (Olympic Park - Aquatics Centre) - 400 m liber (feminin), calificări - finala (ora 22.13): Camelia Potec

 Ora 22.00 - Gimnastică (North Greenwich Arena - O2) - calificări echipe (feminin): Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa, Raluca Haidu, Diana Bulimar, Larisa Iordache - concureaza patru, punctează trei.

 Ora 22.07 - Înot (Olympic Park - Aquatics Centre) - 100 m bras masculin - finala: Dragoş Agache

 Ora 20.20 - Polo (Olympic Park - Water Polo Arena) - Grupa B: România - Marea Britanie

Charcco la Royal Horse Show Jumping





 Mulțumiri Cristinei Dumitru pentru aceste două fotografii minunate! 














marți, 17 iulie 2012

Royal Horse Show Jumping


Spectacol ecvestru deosebit în acest week-end la clubul  Piccadilly  de lângă București, unde va avea loc etapa națională de sărituri peste obstacole pe criterii de vârstă a cailor,  “Royal Horse Show Jumping” unde și-au anunțat prezența peste 120 de sportivi din întreaga țară.
 
 Pe parcursul celor patru zile de concurs, 19-22 iulie, concurenții se vor întrece în 15 probe spectaculoase, oferind spectatorilor momente de neuitat, presărate cu eleganță, putere, încrâncenare și echilibru.
 
 Pentru cei prezenți în tribune, organizatorii au pregătit și momente de dresaj, demonstrații ecvestre, precum și un concurs cu premii constând în vouchere la restaurantul clubului sau ședințe de călărie.
     
 Clubul ecvestru Piccadilly este situat în sos. București - Ploiești, nr. 542 (între localitățile Săftica și Tâncăbesti). 


      
  Program Royal Horse Show Jumping, 19-22 iulie 2012:


JOI

 ora: 15.00 - Cai debutanţi, amatori, copii
 ora: 17.30 - Cai 5 ani, nivel D, juniori 16 an
 ora: 19.30 - Open Proba Americana - Nivel E

VINERI

 ora: 9.00 - Cai 4 ani, nivel E
 ora: 11.30 - Cai 5 ani, nivel D, juniori 16 ani
 ora: 15.00 - Cai 6 ani, nivel C
 ora: 17.00 - Cai debutanţi, amatori, copii
 ora: 19.00 - Cai 7 ani, nivel B, juniori 18 ani

SÂMBĂTĂ

 ora: 9.00 - Cai 4 ani, nivel E
 ora: 11.30 - Cai 5 ani, nivel D, juniori 16 ani
 ora: 14.00 - Cai 6 ani, nivel C
 ora: 16.00 - Cai debutanţi, amatori, copii
 ora: 17.30 - Cai 7 ani, nivel B, juniori 18 ani

DUMINICĂ

 ora: 9.00 - Cai 4 ani, nivel E
 ora: 11.30 - Cai 5 ani, nivel D, Juniori 16 ani
 ora: 14.00 - Cai 6 ani, nivel C,
 ora: 16.00 - Marele Premiu Al Concursului

vineri, 13 iulie 2012

Marele Premiu al municipiului Bucuresti la dresaj, 13-15 iulie

CSAS  și Federația Ecvestră Română organizează Cupa Steaua Marele Premiu al municipiului București la Dresaj și Grand-Prix-ul României în perioada 13-15 Iulie 2012 la baza hipică din Bd. Timisoara, nr. 2.

Marele Premiu al Municipiului București se acordă pe probele: Sf.Gheorghe și Intermediar I

  Cupa "Steaua” se acordă pe probele: Copii, Avansați și Ponei.

 Program:

Vineri

17.00 Ședința tehnică
17.00 Proba nr .1


Sâmbătă

09.30 Proba nr. 2 Amatori 
Proba nr. 3 Preliminar  
11.00 Proba nr. 4 Avansați
Demonstrație Voltije 
13.30 Proba nr. 5 Sf. Gheorghe


Duminică

09.30 Proba nr. 6 Mediu
Proba nr. 7 Elementar
10.30 Proba nr. 8 Copii
Demonstrație Inițiere
Proba nr. 9 Intermediar I
12.00 Proba nr. 10 Campionat ponei
Demonstrație Voltije

sursa: fer.org.ro



joi, 5 iulie 2012

Patrulater de gimnastică artistică feminină la București


Eveniment deosebit în această sâmbătă la Sala Polivalentă din București. 
Echipele de gimnastică feminină ale României, Franței, Italiei și Germaniei își dau întâlnire pentru o ultima verificare înaintea Jocurilor Olimpice de la Londra, în căutarea formei maxime pentru această competiție.
 
 Multiple campioane ale gimnasticii feminine vor concura în fața publicului român, care se dorește în număr cât mai mare, organizatorii lăsând în acest sens intrarea liberă la eveniment.
 
 Fiecare țară va alinia echipa de bază compusă din gimnastele care vor face deplasarea la Londra, multiple campioane europene, mondiale și olimpice:

 ROMÂNIA    
  
 Diana Chelaru
 Diana Bulimar
 Sandra Izbasa
 Cătălina Ponor
 Amalia Racea
 Larisa Iordache        
 
  
FRANTA:
 
 Mira Boumejmajen
 Manon Cormoreche
 Youna Dufournet
 Anne Kuhm
 Aurelie Malaussena
 Sophia Serseri     

ITALIA

Vanessa Ferrari
 Erika Fasana
Carla Ferlito
Chiara Gandolfi
 Jessica Mattoni
 Elisabetta Preziosa 


   GERMANIA

Elizabeth Seitz
 Kim Bui
 Pia Tolle
 Janine Berger
 Lisa Hill        



De asemenea,  este anunțată participarea unui grup mix, format din gimnastele:  Gaelle Mys (Belgia), Giulia Steingruber (Elveția),  Vasiliki Millousi (Grecia), Jonna Adlerteg (Suedia).
Așadar, se anunța un spectacol sportiv de înaltă clasă, românii având posibilitatea să le vadă la lucru atât pe deosebitele noastre gimnaste, cât și alte sportive laureate în cele mai importante competiții de gen.

luni, 2 iulie 2012

Olé, Spania!

Bienvenido de nuevo a España, arrivederci Italia!
Campioana mondială a redevenit campioană continentală, demonstrând încă o dată  că este echipa care domină fotbalul global în ultimii ani.
Spania a învins cu un ucigător 4-0 o selecționată a Italiei care a terminat meciul în genunchi. Zburdând spre o performanță unică, câștigatoare a trei titluri europene și mondiale consecutive, Spania este reincoronată  regina Europei la fotbal.
Fiesta spaniolă a început într-un mod impresionant, cu fotbaliștii iberici bucurându-se alături de copiii lor adorabili.
 Deși nu era cotată că favorită la acest turneu final, Italia a surprins pozitiv, ajungând până în actul final, grație stilului de joc ofensiv impus de antrenorul Cesare Prandelli.

Felicitări celor două echipe și rușine fotbaliștilor români care ne-au privat de orice emoție, ramând încă o data acasă..

luni, 28 mai 2012

Campionatul European de gimnastică masculină, rezultate

 

Sportul etalon al tării noastre, gimnastica, masculină de această dată, aduce din nou rezultate excepționale pentru România.
Echipa masculină de gimnastică a României a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului european, castigand  medalia de bronz la Campionatele Europene de gimnastică masculină, ediţie gazduită in acest an de orasul francez  Montpellier.


Echipa României, în componenţa Flavius Koczi, Cristian Băţagă, Ovidiu Buidoşo, Vlad Cotuna si  Marius Berbecar, a obţinut in concursul de sambătă 261.319 puncte, fiind devansată doar de echipele Rusiei si Marii Britanii care au cucerit medaliile de argint, respective de aur. 

Alte două medalii europene au fost caştigate de juniorul Daniel Rădeanu care a iesit duminică dublu vicecampion continental, în probele de sol (14.208 puncte) şi sărituri (15.199 puncte).

Incununarea acestei editii a Campionatului European de gimnastica masculină este medalia de aur castigată de Flavius Koczi in proba de sărituri, cu un total de 16.116 puncte, devansandu-i pe ucraineanul Igor Radivilov si pe rusul Denis Ablyazin.
In urma acestei reuşite, Flavius a declarat: „Mă bucur că a ieşit aşa şi această medalie îmi va da încredere şi motivaţie mai mare pentru Londra”.
Felicitări şi mult succes in continuare!

Echitație în România



vineri, 25 mai 2012

Eurovision 2012

 Reprezentanta Suediei la ediția din acest an a concursului Eurovision impresionează cu melodia Euphoria, fiind considerată marea câștigatoare din acest an. Sala vibrează în timpul evoluției Loreenei pe bună dreptate.
 Voce puternică și frumoasă, prezența scenica deosebită și o coregrafie care pe mine m-a cucerit.



 În altă ordine de idei, doresc succes reprezentanților României care, de asemenea, au o piesă deosebită.
 Să sperăm că cei de la Mandinga vor urca România cât mai sus în clasament, în urma finalei Eurovision 2012 care va avea loc sâmbătă, 26 mai, la Baku.
 Finala va fi transmisă de TVR de la ora 22.00.

joi, 17 mai 2012

Transylvania Horse Show, 2012

Ediţia din 2012 a "Transylvania Horse Show” va avea loc în acest week-end, ca şi anul trecut, la Cross Country Farm, din localitatea Prod, lângă Sighişoara. 
Călăreţi profesionişti dar şi tineri călăreţi de top din întreaga lume îşi dau întâlnire la acest sfârşit de săptămâna în inima Transilvaniei, într-un cadru natural spectaculos, acolo unde este amplasată  Cross Country Farm.
Călăreţii profesionişti vor concura la "Concursul Internaţional Complet” iar tinerii studenţi se vor întrece în "Concursul Universitar Cupa Naţiunilor", care le este dedicat.

   În afara compeţiei, spectatorii pot  participa vineri la un workshop de dresaj natural susţinut de actorul Denis Ștefan, sub programul "Caii României" iar sâmbătă, la un show ecvestru susţinut de importanţi cascadori români.  
 Vor fi prezenţi sportivi din 15 ţări, inclusiv România. 
 
 Sfătuiesc iubitorii sportului, ai calului şi naturii să încerce să ajungă la acest eveniment unic în România. Din proprie experienţă, va asigur că nu veţi regreta.

 Program Transylvania Horse Show, 2012:
 
Vineri 18.05.2012            
 
 9:00      Dresaj  SRNC, prima rundă        
13:00      Dresaj  SRNC , a doua rundă      
16:30      Dresaj CIC 1*      
 
Sâmbătă 19.05.2012          
 
 9:00      Obstacole SRNC, prima rundă
12:30      Show ecvestru      
13:30      CIC 1*: Cross Country      13:30      
16:00      Obstacole SRNC, a doua rundă      
18:00      Închiderea zilei de concurs    

Duminică 20.05.2012       
 
 9:00      Dresaj SRNC: Semifinale ( a treia rundă)      
10:00      Dresaj SRNC: Finala (a patra rundă)      
12:30      Obstacole CIC 1*      
14:00      Obstacole SRNC: semifinale (a treia rundă)      
15:15      Obstacole SRNC: finala (a partă rundă)      
16:30      Premiere SRNC          
17:00      Închiderea competiţie.

duminică, 13 mai 2012

România recucereşte Europa



   Bucurie, mândrie și onoare! Sunt sentimentele care mă domină în aceste clipe pentru că aparțin țării pe care aceste minunate gimnaste o reprezintă cu atât de mult succes.
 Aceste rezultate răsunătoare reprezintă încununarea sacrificiilor, efortului, anilor de antrenamente și devotamentului incredibil  de care dau dovadă minunatele noastre gimnaste, cei mai de seamă ambasadori ai României.
 Atinse și transformate de geniul antrenorilor Bellu și Bitang, gimnastele tricolore au arătat ca o mare, puternică și unită echipă. 
 Experiența și talentul incontestabil al Catalinei Ponor și Sandrei Izabaşa se împletesc cu energia debordantă, setea de performanță și, de asemenea, talentul micuțelor gimnaste Larisa Iordache, Diana Bulimar si Raluca Haidu, care se află la primele concursuri internaționale din carieră.
  România revine în fruntea ierarhiei europene, respectându-și și onorându-și  tradiția școlii sale de gimnastică. Pentru ceea ce au demonstrat gimnastele noastre în aceste zile sunt doar cuvinte de laudă . 
România revine și uimește întreaga lume prin schimbarea bruscă în bine, de când antrenorii Bellu și Bitang s-au întors la lot. 
 Rezultatele excepționale de la acest Campionat European de gimnastică reprezintă pentru gimnaste imboldul de care au nevoie pentru asaltul final care va avea loc la Jocurile Olimpice de la Londra, din vară. 
 Încrezătoare, încrâncenate și concentrate, gimnastele noastre arată din nou bine în concurs. Zâmbitoare, emotionate și fericite, acestea arată minunat pe podiumul de premiere. Imnul României a răsunat de patru ori, din cinci posibile în arena "Brussels Expo", devenind parcă imnul competiției.



Dar iată rezultatele obținute de gimnastele României la acest Campionat European: 

 Aur continental in concursul pe echipe:  Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa, Larisa Iordache, Diana Bulimar  și Raluca Haidu (176.288 puncte).   

 Aur la sărituri prin Sandra Izbaşa, cu 14.866 puncte. Campioana europeană en-titre la acest aparat a reușit să-și păstreze medalia obținută anul trecut la Berlin, readucând România în competiția pentru podium la un apărat slab al fetelor noastre în ultimii ani. 

Aur și argint la bârnă, prin Cătălina Ponor sau regina punții suspinelor (15.200 puncte) și Larisa Iordache, cu un debut exploziv în concursurile de senioare  (15.133). 

 Aur și argint la sol prin aceleași Larisa Iordache (15.233) și Cătălina Ponor (14.633 puncte) care și-au inversat  însă locurile. Tânăra Larisa a devenit campioană europeană la sol, cucerind astfel două medalii de aur și una de argint, la primul Campionat European din carieră. 



 România este din nou frumoasă și strălucitoare. Ne dorim ca și la Londra să fim la fel de bine reprezentați.
 Felicitări și va mulțumesc fetelor! 

joi, 10 mai 2012

Falcao, omul meciului


 Columbianul Radamel Falcao sau" El Tigre" a fost declarat omul finalei "Europa League" câştigată de echipa sa, Atletico Madrid, cu scorul de 3-0, in fata bascilor de la Athletic Bilbao.
Finala "Europa League" a fost gazduită cu succes de "National Arena" din Bucureşti.

marți, 8 mai 2012

Campionatului European de Gimnastică, Bruxelles 2012


In perioada 9-13 aprilie, sala "Brussels Expo" din capitala Belgiei găzduieste editia din acest an a Campionatului European de Gimnastică.
Echipele Romaniei la acest Campionat European sunt alcătuite din urmatoarele sportive:

Lotul de junioare: Andreea Munteanu, Cristina Tudorache, Alina Stănilă, Miriam Aribaşoiu şi Silvia Zarzu. (antrenori: Lăcrămioara şi Cristian Moldovan)

Lotul de senioare:  Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa , Larisa Iordache, Diana Bulimar, Raluca Haidu si Diana Chelaru (antrenori:  Octavian Bellu şi Mariana Bitang).

Programul Campionatului European de Gimnastică 2012:

 Luni 7 mai: antrenament pe podium la  juniori;
 Marţi  8 mai: antrenament pe podium la seniori;
 Miercuri  9 mai: concursul de calificări la juniori;
 Joi  10 mai: concursul de calificări la seniori;
 Vineri  11 mai: concursul individual compus la juniori;
 Sâmbătă, 12 mai: finala pe echipe la seniori  (transmisiune in direct pe TVR 2 de la ora 16.00)
 Duminică, 13 mai: finalele pe aparate la juniori si seniori  (transmisiune in direct pe TVR 2 de la ora 15.00).