I. PREZENTARE GENERALĂ
I. 1. CADRUL NATURAL
Praia a Mare este o binecunoscută statiune balneară din provincia calabreză Cosenza, o localitate aflată într-un cadru natural fabulos, care adună într-un spaţiu restrâns o infinitate de splendori făurite atât de natură cât şi de mână omului.
Aflată la o altitudine de doar 5 m faţă de nivelul mării, Praja a Mare este deschizătoarea de drumuri către acest tărâm de vis, care este sudul Italiei, una dintre cele mai spectaculoase destinaţii turistice din lume. Această localitate italiană este un nestemat pentru iubitorii de frumos, de natură dar şi de cultură.
Desfăşurată între munte şi mare, cu o plajă de mai mulţi kilometri, cu munţi care se ridica semeţi din mare, cu faleze abrupte şi sălbatice dar şi cu zone de promenade minunate, cu insule şi grote maritime dar şi subacvatice, cu o vegetaţie luxuriantă, cu mii de culori încântătoare, cu străzi şi parcuri pentru plimbări, cu oameni primitori şi senini, cu o gastronomie sănătoasă şi delicioasă, Praia a Mare pare locul desprins din cele mai frumoase închipuiri ale oricui, despre destinaţia turistică ideală.
Localitatea este situată într-o câmpie litorala îngustă, între Marea Tireniană, mai exact Golful Policastro şi Preapenini în nord, şi mare şi zona colinară neogenă care precede Preapeninii, în sud. Munţii din apropierea localităţii fac parte din grupă Apeninilor Sudici (Apeninii Calabriei), extrem de complecşi din punct de vedere tectonic, structural şi morfologic, formaţi din calcare, gresii, marne şi granite.
Acest amestec neobişnuit de frumuseţi fac din staţiunea Praia a Mare o perlă a Tirenianei, un nestemat pe alocuri nedescoperit de cei care traversează zona pentru a ajunge în Sicilia. Cei care însă au avut curiozitatea să se oprească au rămas atât de impresionaţi încât revin mereu aici.
Clima este tipic mediteraneană, cu temperaturi medii de 25 grade Celsius în august şi precipitaţii de aproximativ 50 mm/mp în lunile iunie, iulie şi august. Vara este călduroasă, cu precipitaţii reduse, iar iarna caldă, cu precipitaţii bogate şi furtuni violente, datorită aerului cald care vine dinspre Africa şi întâlneşte barajul natural realizat de munţi.
Râurile care izvorăsc din munţi şi se vărsa în mare au un debit mai bogat în perioada ploioasă, având pe alocuri regim sezonier.
Vegetaţia şi fauna zonei sunt tipic mediteraneane, iar solurile sunt brune de tufişuri xenofite pe litoral, acestea fiind înlocuite cu cele brun-montane, odată cu înaintarea spre munţi.
I. 2. POPULAŢIA
Odinioară sat populat de agricultori şi pescari, construit pe plaja îngustă dintre Râul Walnut, care marchează frontiera de nord cu Basilicata, şi câmpia aluvionara a râului Lao, la sud, Praia a Mare a păstrat intacte, timp de secole, stilul de viaţă, obiceiurile şi tradiţiile specifice zonei.
Astăzi, Praia a Mare este o staţiune turistică modernă, cu o populaţie de > 6 300 de locuitori (“praiezi”) şi o densitate de 274 loc/km². În sezonul estival însă, localitatea este invadată de turiştii veniţi din toate colţurile lumii, pentru a se relaxa în această zonă superbă.
I. 3. CĂI DE ACCES
La Praia a Mare se poate ajunge atât cu maşina cât şi cu trenul sau autobuzul (fig. 2), venind dispre Napoli, oraşul în care se găseşte cel mai apropiat aeroport internaţional, “Capodichino”.
Cu trenul către Praia a Mare – de la “Aeroportul Capodichino” există curse speciale care merg la gară (“Alibus”). Odată ajunşi la “Gara Centrală din Napoli”, lângă Piaţa Garibaldi, puteţi opta pentru trenuri regionale sau intercity care merg către Cosenza sau Reggio Di Calabria, pe coastă.
După aproximativ 205 km. coborâţi în staţia Praia-Ajeta-Tortora şi aţi ajuns la destinaţia dorită. De la gară se poate ajunge în 5 minute la mare, dacă urmaţi drumul care duce către faleză.
Cu maşina către Praia a Mare – fie că plecaţi din Napoli sau veniţi mai dinspre nord, urmaţi autostrada A23, de o calitate excepţională, care traversează o serie de tunele spectaculoase, prin munţii Apenini.
Fie că optaţi pentru varianta cu trenul, fie cea cu maşina, puteţi fi siguri că o să traversaţi o regiune de o frumuseţe aparte, care parcă îţi tăie respiraţia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu