Poezie de Pasti

Când Pastile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri si dus agale,
Copil ma regasesc în satul meu
La casa batrâneasca de pe vale ;

Simt si acum, pe prispa, dimineata,
Cernându-si fluturasii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingasie fata
Ciresii alintându-se în floare,

Si-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi “ziua buna”,
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotnita batrâna ;

Se anunta o mare sarbatoare,
Iar martora era si Luna plina :
Va coborî din morti, spre Înaltare
Isus, a lui Maria, cu lumina !

Ca începea asa o primeneala,
Miresmele de flori de liliac,
Si lutul proaspat, iz de varuiala,
Se vânturau prin usa din cerdac,

Ne usuram si trupul de povara
Si sufletul cumva de-am suduit,
(Scapam si eu atuncea de ocara,
În ziua când mergeam la spovedit !)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, ca ne rodea burtica,
Ne mai spurcam si noi, deh, la mâncare,
Ca popa nu stia, zicea bunica,

Dar totul se facea cu rânduiala
Si toate le-asezau la locul lor,
Stiau batrânii bine, fara scoala,
Cum sa-L primim pe-al lumii Salvator…

……………………………………

În miez de noapte, satu-n asteptare,
Biserica-ntr-o hora o strângea,
Lumini se aratau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paste si lumina,
Bunica ne dadea miel din cuptor,
Iar ouale-asteptau pe masa plina
Sfintite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe lunca ne-ntâlneam
Gatit în straie noi, cum altul nu-i,
Caci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se nastea si la-nvierea Lui,

Si câta bucurie, ‘ntregul sat,
Oua ciocnind cu mare si cu mic,
“Cristos a înviat ! Adevarat !”
Pe pajistea cusuta-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeasi lunca mândra ca o ie,
Mi-a dat ca sa le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Marie…..

As vrea sa vin din nou în satul meu,
În zi de Pasti, în zi de sarbatoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare…..

E Paste iar si Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mari, de al meu sat,
O lacrima de dor mi se prelinge…..

Simt o speranta-n suflet cum izvoare
Din flacara-I ce arde, tumultoasa,
La ziua si satucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasa.

Valeriu Cercel