sâmbătă, 20 februarie 2021

Cei mai buni săritori cu schiurile evoluează în această săptămână la Râșnov


Patru etape de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile vor avea loc în acest week-end, la Râșnov. Este sportul de iarnă pe care îl urmăresc cel mai mult în ultimul timp.
Având în vedere și faptul ca zona Râșnovului ne este mai mult decât dragă, chiar familiară, deja îmi știam programul, măcar pentru o zi din acest sfârșit de săptămână. Entuziasmul a fost însă de scurtă durată, deoarece competiția se desfășoară fără spectatori. Da, în aer liber, la munte, pe o suprafață de câteva hectare, nu vor fi prezenți spectatori. Probabil trebuie să ne aliniem la regulile internaționale, fiind o competiție mondială.

În același timp însă, la o aruncatura de băț, în stațiunile învecinate, zeci de mii de oameni pot schia, petrece, se pot înghesui, etc. Dar, acolo se consumă, se cheltuie mulți bani, în timp ce acesta este DOAR un sport.
Dezamăgirea a fost și mai mare când am aflat că vor participa cei mai buni săritori cu schiurile din lume: liderii la zi ai clasamentelor individuale, austriaca Marita Kramer, respectiv norvegianul Halvor Egner Granerud, dar și japoneza Sara Takanashi, câștigătoare a 4 Cupe Mondiale și polonezul Kamil Stoch, campion mondial, multiplu câștigător al Cupei Mondiale, triplu campion olimpic la individual, recent câștigător al celor Patru Tambuline, pentru a treia oară.

În fine.. competiția va fi transmisă sa TVR2 și Eurosport iar programul este urmatorul:

Joi

11:30 – prima etapă feminină;

Vineri:

11:30 – a doua etapă feminină;
15:15 – etapa masculină;

Sâmbătă

10:45 – competiția pe echipe, mixt.