miercuri, 23 aprilie 2014

Praia a Mare VI

 Cum mi s-a făcut dor de acest loc deosebit, dar și pentru că sezonul estival se apropie, va prezint în continuare informațiile cu care am rămas datoare despre Praia a Mare, Italia.
 În această postare, informații despre bisericile, castelele și monumentele din zonă:



II. 2. 3 BISERICI, CASTELE ŞI MONUMENTE

Majoritatea cetăţenilor din Praia a Mare sunt de religie catolică, având numeroase centre de cult unde merg să se roage regulat. Cel mai important loc de rugăciune, de meditaţie şi pelerinaj este “Santuario Madonna della Grotta", existând, de asemenea biserici unde se ţin slujbe zilnic, cum ar fi: 



Biserica “Sfantul Apostol Pavel”, construită într-un stil modern, contemporan de arhitecţii Francesco Cirillo şi Teresa Depresbiteris, se află in zona industrială a orasului.  




Biserica “Iisus Hristos Salvatorul” este dedicată lui Dumnezeu şi a fost inaugurată la 25 ianuarie 2000. Proiectul a fost susţinut material şi de către credincioşi şi primărie, prin acordarea terenului pe care a fost construită biserica.


 
         
  

Biserica “Inima Sacră” se află în centrul localităţii Praia a Mare, pe Strada Libertăţii şi este principalul lăcaş de cult unde praiezii vin zilnic să se roage. Biserica, construită într-un stil architectural modern-contemporan, a fost renovată în anul 2004.










Castelele şi turnurile de pază stau mărturie a istoriei zbuciumate a acestor meleaguri, o regiune strategică din punct de vedere militar, cu ieşire la mare şi posibilitatea de ascundere în munţii vecini. 



“Castelul Cosentino” aparţine moştenitorilor familie Cosentino D'Ajeta şi este situat pe o stâncă vis-a-vis de mare, cu o vedere excelentă asupra localităţii Praia a Mare şi a Golfului Policastro. 





Palatul-fort datând din secolul al XVI-lea, situat pe plajă, la o altitudine de 33 m. deasupra nivelului mării, a fost construit în scop defensiv, de apărare a litoralului, de către lordul Ajeta.






“Turnul lui Fiuzzi” este un complex fortificat, de origine normandă, datând din secolul al XIV-lea. Acesta avea, de asemenea, rol de apărare.








Monumente şi statui se găsesc din belşug, în special cele religioase care celebrează credinţa locuitorilor acestei zone. În centrul oraşului se găseşte un monument închinat eroilor locali din cele două Războaie Mondiale.