Atenția întregului mapamond va fi focalizată în această seară pe stadionul olimpic din Londra, unde va avea loc festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de vara, ediția 2012.
Este evenimentul sportiv care, o data la patru ani, acaparează atenția întregii lumi fiind deschis de cu un spectacol grandios realizat de organizatori și continuat cu evoluții sclipitoare ale celor mai buni sportivi ai lumii. Jocurile Olimpice reprezintă încununarea, apogeul carierei oricărui sportiv.
La ediția a XXX-a a Jocurilor Olimpice vor fi prezenți 10.490 de sportivi care se vor întrece în 26 de discipline olimpice, la 302 probe.
După ce a parcurs 12.875 de kilometri, torță olimpică a sosit la Londra, unde va rămâne până la sfârșitul acestei ediții a J.O.
Programul sportivilor români din acest week-end la Jocurile Olimpice:
Sâmbătă, 28 iulie:
Ora 11.00 - Tenis de masă
(ExCeL - North Arena 1) - întrecerile de simplu (feminin + masculin),
preliminarii + turul 1(ora 16.40): Daniela Dodean, Elisabeta Samara şi Andrei
Crişan
Ora 11.30 - Canotaj (Eton
Dorney) - calificări dublu rame: Nicoleta Albu, Georgeta Andrunache
Ora 12.30 - Tenis (Wimbledon)
- simplu feminin şi dublu masculin - turul 1: Irina Camelia Begu, Sorana
Cîrstea, Simona Halep (simplu); Horia Tecău/Adrian Ungur (dublu).
Ora 14.15 - Înot (Olympic Park
- Aquatics Centre) – 100 metri bras masculin, calificări + semifinala (ora
22.28 ): Dragoş Agache.
Ora 17.00 - Box (ExCeL – South
Arena 2) - masculin 75 kg - turul 1: Bogdan Juratoni.
Ora 22.00 - Gimnastică (North
Greenwich Arena – O2) - calificări echipe masculin: Flavius Koczi, Ovidiu
Buidoso, Marius Berbecar, Cristian Bataga şi Vlad Cotuna - concurează patru,
punctează trei.
Duminică, 29 iulie
Ora 11.00 - Tenis de masă
(ExCeL - North Arena 1) - simplu feminin – turul 2 + turul 3 (ora 20.00):
Daniela Dodean, Elisabeta Samara
Tir sportiv (The
Royal Artillery Barracks): skeet - (feminin), calificări - finala (ora 16.00):
Lucia Liliana Mihalache
Ora 11.30 -Judo (ExCeL -
North Arena 2) - calificări - semifinale (ora 16.00) - finala (ora 18.00):
Andreea Chiţu (52 kg), Dan Gheorghe Fâşie (66 kg)
Ora 12.30 -Scrimă (ExCeL -
South Arena 1) - sabie individual (masculin), calificari - semifinale (ora
20.00) – finala (ora 21.10): Tiberiu Dolniceanu, Rareş Dumitrescu, Gelu Zalomir
Ora 13.00 (sau ora
15.00 conform tabloului) -Tenis de masă
(ExCeL - North Arena 1) - simplu masculin - turul 2: Andrei Crişan
Ora 13.30 -Canotaj (Eton
Dorney) - calificări 8+1(feminin): Cristina Grigoras, Eniko Mironcic, Camelia
Lupaşcu, Roxana Cogianu, Adelina Cojocariu, Ioana Rotaru, Talida Gidoiu, Irina
Dorneanu, Viorica Susanu (componenţa echipajului poate suferi modificări)
Ora 14.10 -Înot (Olympic Park
- Aquatics Centre) - 400 m liber (feminin), calificări - finala (ora 22.13):
Camelia Potec
Ora 22.00 - Gimnastică (North
Greenwich Arena - O2) - calificări echipe (feminin): Cătălina Ponor, Sandra
Izbaşa, Raluca Haidu, Diana Bulimar, Larisa Iordache - concureaza patru,
punctează trei.
Ora 22.07 - Înot (Olympic Park
- Aquatics Centre) - 100 m bras masculin - finala: Dragoş Agache
Ora 20.20 - Polo (Olympic Park
- Water Polo Arena) - Grupa B: România - Marea Britanie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu