joi, 15 decembrie 2011

Show-ul ecvestru de Crăciun, Londra 2011


      Impresionanta sală Olympia din Londra s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, pentru a celebra frumusețea  sportului nobil, echitația.  
 În perioada 13-19 decembrie are loc show-ul ecvestru de Crăciun, găzduit anual de capitala britanică în preajmă sărbătorilor de iarnă. La acest eveniment participă cei mai importanți sportivi, artiști și iubitori ai calului din întreaga lume. Este un spectacol deosebit care întrunește probe ecvestre din toate disciplinele și care focalizează întreaga atenție a iubitorilor acestui animal legendar.
 Spectacolul a început aseară cu proba freestyle la dresaj,  câștigată de englezoaica Laura Bechtolsheimer cu calul Mistral Hojris. Proba a fost dominată de englezi, toți clasându-se pe primele poziții ale clasamentului.

Poate sunt nostalgică dar nu pot să nu remarc absența lui Moorland Tortillas, a geniului lui Edward Gal, a faptului că a lipsit explozia și spectacolul  oferite de acest cuplu celebru în evoluțiile lor din trecut.
 Odată cu desființarea acestui cuplu, de pe cerul dresajul mondial au dispărut cele mai strălucitoare stele.

 Site-ul principal al evenimentului ne prezintă programul competiției și noutăți de la acest eveniment.

 Show-ul ecvestru de Crăciun de la Londra reprezintă un spectacol la care orice iubitor al cailor ar trebui să facă tot posibilul să ajungă măcar o data.

Evenimentul este transmis de Eurosport si FEI TV.

Niciun comentariu: