Misterioşii munţi Sanqingshan

China posedă un cadru natural fabulos, desprins parcă din altă lume, lucru care a făcut din această ţara una dintre cele mai apreciate destinaţii turistice din lume.
Munţii Sanqingshan reprezintă unul dintre nestematele acestui tărâm enigmatic şi fermecător, care este China. Munţii fac parte dintr-un parc naţional cu suprafaţa de 23.000 de hectare care reprezintă cel de-al 7-lea monument natural din China inclus în patrimoniul UNESCO. O adevărată capodoperă a naturii, munţii Sanqingshan au un aer mistic, fiind împânziţi cu copaci înalţi, formaţiunile uriaşe de granit, perfect verticale, înălţându-se către nori, la înălţimi uriaşe, asemanându-se cu siluete umane sau animale legendare.
Fascinaţi de peisajele din Munţii Sanqingshan, producătorii mult mediatizatului film Avatar, le-au inclus în această peliculă cinematografică, dând impresia că ar fi imagini de pe altă planetă. De fapt, majoritatea imaginilor din acest film implică peisaje din munţii Sanqingshan.

Zilele Râşnovului

Week-end-ul trecut am fugit de arşiţa pe care ne-o promitea Bucureştiul şi am poposit în deja indragitul meu Râşnov, acolo unde au avut loc "Zilele Oraşului" şi "Festivalul Ecvestru". Tot la acest sfârşit de săptămâna s-a încheiat şi "Festivalul Filmului Istoric" aşa că Rasnovul a fost îmbrăcat în haine de sărbătoare primindu-şi şi onorându-şi oaspeţii.
O serie de acţiuni şi evenimente au ţinut aprins interesul turiştilor, liniştitul şi frumosul Râşnov transformându-se în centrul turismului montan pentru câteva zile.
Festivalul Ecvestru, care m-a interesat în mod deosebit, a început de sâmbătă, cu defilarea prin centrul oraşului a căluşarilor, trăsurilor şi căruţelor rustice trase de cai. La poalele Cetăţii Râşnovului, s-au desfăşurat apoi spectaculoase cascadorii cu cai, demonstraţii de dresaj, sărituri peste obstacole.
Duminică am avut onoarea şi plăcerea de a-l prezenta pe Hermoso 25 sau Freddy cum îl ştim noi, un superb armăsar aparţinând rasei pure spaniole, la concursul de frumuseţe destinat acestor minunate fiinţe. Pensiunea la care merg deseori la Râşnov a participat la acest festival şi cu un atelaj, avându-i în prim plan pe Nero şi adoratul meu Cezar, doi friesieni de toată frumuseţea care mi-au oferit atât de multe clipe de neuitat, purtându-mă în şaua lor prin minunatele împrejurimi ale Râşnovului.
A fost un sfârşit de săptămâna minunat în care am încercat emoţii şi experienţe noi în această zonă care m-a cucerit de ceva timp, unde revin mereu cu o deosebită plăcere.
Sper să fi avut şi voi un week-end la fel de plăcut!

One More Try

Deşi inspirat de o întâmplare nefericită din viaţa sa, Timothy Torres a compus şi cântat această frumoasă piesă care a ajuns pe primul loc în topul Billboard Hot 100, în martie 1991.

Dansând cu zeii

Omul şi calul, o echipă formată cu mii de ani în urmă, o echipă puternică, bazată pe încredere şi respect reciproc care a trecut prin istorie lăsând în urmă realizări spectaculoase, un întreg care este caracterizat de graţie putere şi frumuseţe.
Încerc să exprim în cuvinte această uniune specială şi de neegalat dar văd că nu reuşesc prea mult deoarece cuvintele sunt insuficiente şi nu au tăria necesară să descrie minunea, fiinţa fabuloasă care ne-a oferit onoarea de a fi cu noi în această lume reală, calul.
În vest au loc foarte multe show-uri, demonstraţii ecvestre şi concursuri în care se prezintă numere extraordinare care au în prim plan cai spectaculoşi şi călăreţi cu calităţi deosebite. Sunt evenimente care atrag de fiecare data mii de spectatori, care apreciază şi respectată acest gen de acţiuni.
S-a încercat şi la noi ceva asemănător, dar mă tem că, datorită ignoranţei şi superficialităţii românilor, totul va rămâne în fază recipienta. Merită să încercaţi măcar să priviţi şi în altă direcţie, nu doar la pseudofotbalul servit pe îndelete la noi. Sunt o mulţime de sporturi care ne-au făcut un renume peste hotare, sporturi frumoase şi nobile care au adus atâtea rezultate. Să încercăm să le dăm o şansa şi celor care o merită. Să nu mergem doar să ne vărsăm frustrarea pe stadioane, veniţi să vedeţi sporturi cu adevărat de înaltă clasă.
Veniţi să vedeţi dansul zeilor, încercând echitaţia, sportul nobililor. Acum este accesibil oricărui iubitor de cai, trebuie doar să încercaţi şi o să va îndrăgostiţi iremediabil de aceste fiinţe. Eu nu am văzut până acum să se întâmple altfel.

Memorial Elvis 2010

Fanii lui Elvis Presley sunt invitaţi pe 14 august, cu începere de la orele 19.30, la spectacolul dedicat regelui rock, care va avea loc la Amfiteatrul Mihai Eminescu din Parcul Naţional "Lia Manolui”, Bucureşti.
Spectacolul intitulat "Memorial Elvis 2010” este realizat încă din anul 2005 de The Teachers Orchestra şi este un eveniment special, mult aşteptat de fanii inegalabilului Elvis Presley.
Organizatorii pregătesc un show de zile mari, demne de cel mai mare star al muzicii internaţionale. Sunet de 35.000 watti, proiecţii, concert live şi multe alte surprize pentru fanii şi admiratorii regelui rock'n'roll din România.
Printre piesele care vor pot fi ascultate în cadrul concertului se număra "Suspicious Minds”, "Are You Lonesome Tonight”, "All Shook Up”, "That's All Right” dar şi piese mai puţin cunoscute de publicul larg cum ar fi, "For The Good Times” sau "I’ve Lost You".

No words

Delicios

Cum sunt o fire uşor gurmandă, mi-a atras atenţia o temă de pe blogul Lexei, care îţi cere să te gândeşti la felurile preferate de mâncare. Îmi place mâncarea bună, gătită şi nu semipreparată, de multe ori mănânc doar de poftă dacă un produs miroase minunat şi arată ca atare. Ador bucătăria tradiţională românească, am gustat din cea mediteraneeana şi asiatică. Cea mediteraneană este sănătoasă şi pe alocuri gustoasă, cea asiatică irezistibilă, cu miile de arome, ingrediente şi cu al lor sos de peste care te încântă. Eu cel puţin sunt hotărâtă să gust din cât mai multe feluri de mâncare chinezească, vietnameză etc.

Revenind, în topul preferinţelor mele se află:

Peştele - gătit în orice fel, cu garnitură sau fără, peştele este de departe felul de mâncare pe care îl apreciez cel mai mult. Nu am gustat suficiente feluri de peşte până acum, dar din cele încercate, păstrăvul rămâne peştele pe care l-aş putea mânca zilnic fără să mă satur. Tonul în diferite salate iar este excelent. Am mai mâncat în Italia un peste fript senzaţional dar recunosc că nu mai ştiu cum se numeşte.

Ciupercile - şi pe ele le-aş devora zilnic. Cele pe care le găsesc acum în comerţ nu se compară însă cu delicioasele ciuperci pe care le culegeam din pădure, cu bunicii şi alţi oameni dragi, în copilărie. Afirm cu tărie că nu am gustat niciodată o mâncare mai delicioasă decât ciupercile fripte pe plită, cu sare, preferatele bunicului meu, ulterior şi ale mele.

Fructele de mare şi algele - sunt absolut minunate şi sunt mare fan al lor. Unde altundeva aş fi putut mânca cele mai gustoase fructe de mare, dacă nu tot într-o ţara mediteraneană.






Ciorba - nu aş fi om dacă nu aş mânca la cel mult câteva zile, uneori şi zilnic ciorbă. Mai corect ar fi borş, pentru că cu aşa ceva îmi place să gătesc. Nu se compară bineînţeles borşul din comerţ cu cel făcut de bunica sau cineva care se pricepe.


Costiţele de porc - Delicioase, fripte sau prăjite, cu mujdei eventual, sunt preferatele mele de mică. Nu mănânc foarte multă carne, dar atunci când o mănânc prefer să fie gătită cu os şi, în general, friptă pe grătar.


Cartofii copţi - în coajă, direct pe grătarul de la cuptor. Serviţi fierbinţi, cu unt, caşcaval picant sau sare. Ce să mai spun de aroma pe care o degajă în casă, în timp ce se coc.



Ostropelul - Mâncarea copilăriei mele. Mamă găteşte senzaţional, la fel cum gătea şi bunica. Ostropelul era pe atunci preferatul meu. La acesta se adăugau, cum am spus, costiţele şi bineînţeles peştele prăjit.





Salata verde - Îmi place ca ingredient al unei salate mai complexe sau pur şi simplu, frunze, alături de multe feluri de mâncare. Îmi place să o am lângă mine la orice masă, chiar şi la micul-dejun.





Ardeii - îmi plac toţi, iuţi (pe care îi mânc fără seminţe însă), capia, graşi. Ca şi salata verde, sunt prezenţi pe o farfurie la aproape fiecare masă. Deşi sunt buni umpluţi, copţi sau în diferite feluri de mâncare, eu îi prefer proaspeţi, negatiţi.



Vişinile, strugurii şi pepenele roşu - îmi plac fructele în general dar acesta este "podiumul" preferinţelor mele în materie. Legat de vişine am încă o amintire dragă din copilărie când luam o cană de un litru în care adăugăm zahăr, mă cocoţăm în vişinul din faţă casei şi mă ghiftuiam bine cu visinile pisate în cană, peste zahăr.

Dulceaţa de nuci verzi - desi mă văd nevoită să mă repet, amintirile din copilărie sunt preţioase pentru mine. Vacanţele petrecute la bunici sunt perioadele pe care le-aş retrăi cu drag oricând, dacă ar fi posibil. O altă aromă care răzbate din acea perioadă este cea a dulceţei de nuci pe care o ador şi de care îmi este dor.
Îmi place şi dulceaţa de trandafiri.

Apa plată şi uneori sucul de portocale roşii - sunt băuturile cu care îmi potolesc setea. Nu îmi plac băuturile carbogazoase iar dintre cele alcoolice beau uneori vin, roşu demisec la masă, alb demidulce la desert, adaptând dupa caz, bineînţeles. Îmi place să savurez apa de izvor atunci când mă plimb cu caii prin munţi.

Dragă Lexa, am trişat şi am amintit mai mult de zece feluri de mâncare preferate. Nu m-am putut hotărî pe care să le las deoparte. Şi aşa, nu am amintit de maioneză, şunculiţă în saramură cu usturoi, brânză, sărmăluţe şi GATA că deja îmi este poftă de toate!

Prinţul Persiei, nisipurile timpului

Am avut plăcerea de a viziona aseară un film deosebit, un film pe care îl recomand cu căldură, "Prinţul Persiei, nisipurile timpului". Un alt film la superlativ al regizorului trilogiei "Piraţii din Caraibe", pelicula are toate atuurile pentru a încânta publicul. Scenariul captivant, actorii talentaţi (Jake Gyllenhaal, Gemma Arterton, Sir Ben Kingsley), decorul mistic (Maroc), efectele speciale şi coloana sonoră remarcabilă completează imaginea unui film de aventură care merită văzut.
Mai multe despre acţiunea filmului nu pot spune, pentru a nu strica plăcerea celor care nu l-au descoperit încă.
Vă recomand să-l vedeţi la cinema, nu acasă, pentru că nu se compară. Eu l-am văzut la Sun Plaza, unde prefer să merg şi datorită delicioaselor mâncăruri vietnameze pe care le poţi savura înaintea filmului.

Festivalului Internaţional de Folclor din Cişmigiu

Parcul Cişmigiu din Bucureşti a fost, în week-end-ul trecut, gazda Festivalului Internaţional de Folclor. O ocazie nemaipomenită de a te reîntâlni cu tradiţiile, cu muzica populară şi cu atmosfera călduroasă a satului românesc.
Numeroşi maeştri iscusiţi şi-au prezentat creaţiile populare la care au lucrat cu drag pe parcursul multor luni.
Produsele, pentru toate gusturile şi buzunarele, muzica populară, maeştrii îmbrăcaţi în straie tradiţionale, prezenţa poneilor şi a trăsurilor trase de frumoşi cai, au format o imagine de ansamblu autentică, o atmosferă relaxantă, care i-a ajutat pe vizitatori să-şi regăsescă adevăratele origini.

Seri de neuitat la Teatrul Act

În această seară are loc, în Sala de Lectură a Teatrului Act din Bucuresti, recitalul de pian al Deliei Pavlovici care are în program lucrări de Bach - Busoni (Chaconne in re minor), Chopin (Nocturna op. 27 nr. 1 in do diez minor, Barcarolle op. 60 in fa diez major, Grande Valse brillante op.18 in mi bemol major) şi Debussy (Suita “Estampes”
I. Pagodes, II. La soiree dans Grenade, III. Jardins sous la pluie).
Recitalul se va desfăşura pe parcursul a 60 de minute iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Tot la Teatrul Act, dumincă seara, îl putem vedea pe inegalabilul Marcel Iureş, alături de Emilia Dobrin, Constantin Drăgănescu şi Marius Damian în "CAPRA sau Cine e Sylvia?" de Edward Albee, în regia lui Alexandru Dabija.
„Poate cea mai dătătoare de nelinişti lucrare a venerabilului dramaturg american Edward Albee, creatorul celebrei piese Cui i-e frică de Virginia Woolf?, Capra sau Cine e Sylvia? pune problema ipocriziei societăţii în materie de sexualitate, atacă din toate părţile instituţia familiei în general şi a familiei creştine în particular, denunţând morala şi atitudinea moralizatoare. Toate acestea sunt prezentate, în modul cel mai subversiv cu putinţă, sub forma unei comedii. Dincolo de amuzament se deschide un hău teribil. Hăul lipsei de credinţa, hăul acelui dacă nimeni nu mă judecă, pot face ce vreau. Văzând această piesă nu poţi să nu te întrebi până unde poate merge omul cu exersarea liberului arbitru." (Gabriela Lupu, COTIDIANUL)

Mişcare în Parcul Circului

Aseară am vizitat din nou Parcul Circului, un parc drag mie cu o vegetaţie minunată, cu multe animăluţe care populează zona lacului şi împrejurimile acestuia, un parc frumos amenajat şi curat.
Am avut plăcuta surpriză de a găsi într-un loc special amenajat o mulţime de aparate de fitness unde cu mic şi mare, tânăr sau bătrân, oamenii făceau mişcare. O imagine plăcută cu bucureşteni care, după o zi toridă de lucru mai aveau răbdarea, ambiţia sau curiozitatea de a încerca acele aparate.
Nu ştiu când au apărut aceste aparate aici dar trebuie să remarc ideea şi să o apreciez.
Singurul inconvenient, care ne-a făcut să părăsim parcul cu regret până la urmă, îl reprezintă ţânţarii, foarte agresivi şi în număr extrem de mare.
Poate că se vor lua măsuri şi în acest sens iar Parcul Circului va rămâne unul dintre cele mai frumoase şi cochete parcuri bucureştene.

8 Iunie, Ziua Mondiala a Oceanului

Octavian Bellu şi Mariana Bitang revin la conducerea echipei feminine de gimnastică a României

Cel mai titrat cuplu de antrenori din istoria gimnasticii mondiale, Octavian Bellu şi Mariana Bitang, se întorc la lotul feminin de gimnastică pentru a forma o echipă competitivă în vederea Jocurilor Olimpice care vor avea loc peste doi ani la Londra.
Octavian Bellu, desemnat de Academia Recordurilor drept cel mai de succes antrenor din lume (un bilanţ de 279 de medalii: 106 de aur, 86 de argint şi 87 de bronz) şi Mariana Bitang au format o echipă feminină de gimnastică a României invincibilă, care a dominat scena gimnasticii mondiale timp de decenii.
Necontestând meritele fostului antrenor, Nicolae Forminte, se observă totuşi un declin accentuat al gimnasticii feminine din România în ultimii ani, precum şi pierderea anumitor talente care, din anumite motive, nu au reuşit să ajungă la maturitatea competiţională, aşa cum era de aşteptat.
România încă mai are potenţial, deşi baza de selecţie s-a redus considerabil. Încă sunt tinere talente care aşteaptă să fie descoperite pentru a-şi începe drumul către performanţă, la cel mai înalt nivel.
Poate că România va redeveni cea mai de temut forţă a gimnasticii mondiale, dar nu trebuie să sperăm acest lucru doar datorită revenirii celor doi antrenori. Acest aspect depinde de numeroşi alţi factori, pe care îi dorim soluţionaţi de cei în măsură să ia decizii.
Să sprijinim un simbol naţional de necontestat, echipa feminină de gimnastică a României.

România, pe podiumul Eurovisionului

Paula şi Ovi la Eurovision

Deşi doream să nu mai urmăresc acest concurs de muzică numit Eurovision, în acest an nu pot face acest lucru. Asta se datorează celor care ne reprezintă ţara la ediţia din acest an. În primul rând, Paula Seling, care este un artist desăvârşit şi o persoană candidă, cu un farmec aparte şi mult bun simţ. În al doilea rând, Ovidiu, o voce extraordinară şi un tip carismatic.
Din punctul meu de vedere însă, acesta piesă "Playing With Fire", nu le reliefează calităţile vocale speciale, dar să spunem că se încadrează în tiparul Eurovisionului. Poate vom reuşi în acest an să atragem din nou atenţia asupra României cu o întâmplare pozitivă. Am încredere în talentul acestor artişti şi cred că România va face o figură frumoasă la ediţia găzduită de Norvegia.

Huţulul, micul voinic al Carpaţilor

Se spune că dacă eşti pe munte în şaua unui huţul, atunci eşti mai în siguranţă decât pe propriile picioare. Un cal docil, puternic şi vioi, huţulul reprezintă o rasă formată încă din secolul XIII, în Bucovina şi Galiţia, prin împerecherea Tarpanului cu caii mongoli, aduşi pe aceste meleaguri de populaţiile migratoare.







Huţulul este un cal simpatic, prietenos şi ascultător dar extrem de rezistent şi adaptabil, datorită faptului că peste patru secole această rasă a trăit în munţi, în condiţii climatice foarte aspre. Huţulul a devenit astfel un câl robust, rezistent, un adevărat supravieţuitor, în ciudă taliei sale mici, acesta nedepăşind înălţimea de 150 cm. şi greutatea de 400 kg.
Caracterul acestui cal permite folosirea sa în diferite activităţi, fiind foarte potrivit şi pentru copiii care doresc să se iniţieze în tainele călăriei.

Denumirea acestei rase provine de la etnia cu acelaşi nume, huţiulii fiind o populaţie misterioasă şi discretă, asemenea locurilor în care şi-ai înfipt rădăcinile. Huţulii rămân o enigmă pentru călătorul însetat de cunoaştere, o etnie neelucidată. Oameni imprevizibili şi adânci ca pădurile în preajma cărora şi-au aşezat casele, suspicioşi şi prudenţi ca sălbăticiunile codrilor, susţin că sunt de un alt neam deşi nu-şi cunosc istoria. Poate şi din cauză că nu obişnuiesc să şi-o scrie, fapt întâlnit şi la vechii daci. Iubitori de natură, şi-au însuşit libertatea şi liniştea ei, adapostindu-şi casele în inima pădurii, feriţi de legile oamenilor. Firescul şi naturalul se împletesc dând naştere unei armonii desăvârşite.
În zilele noastre, calul huţul este crescut în România la Herghelia Lucina, situată în satul cu acelaşi nume, din judeţul Suceava. Aceasta a fost înfiinţată în anul 1856, de către colonelul Martin Rittre von Hermann, din ordinul împăratului austriac Franz Josepf , cel din urmă dorind să stimuleze creşterea cailor de munte pentru nevoile oştirii sale. Această herghelie este specializată pe creşterea cailor din rasă huţul.
Caii au fost înmulţiţi cu foarte mare atenţie pentru a se păstra puritatea rasei, iar, mai târziu, exemplare de huţul au fost trimise în străinătate pentru a fi întemeiate herghelii.

Astăzi, o vizită la herghelia din satul Lucina, comună Moldova Suliţa, îţi lasă o puternică impresie că ai revenit la origini. Zona spectaculoasă în care se află amplasată această herghelie şi activitatea minunată pe care o poţi întreprinde odată ajuns aici, nu îţi va da linişte şi te va rechema mereu pe aceste meleaguri.